|
|
Vorbitorii nu utilizează mereu o limbă standard, ci folosesc în locul acesteia un dialect, adică o varietate lingvistică a unei regiuni sau a unui anumit strat social, cu un alt vocabular, o altă pronunție sau altă gramatică. Ele pot avea și un accentt, așadar, o variantă a aceleiași limbi, care se deosebește în principal în pronunție de limba standard. Termenul « accent » se poate referi la un accent al dialectului (pentru că ele au diverse manifestări locale) sau la un accent al unei limbi standard care este dialectul cel mai prestigios social, unde norma este stabilită pentru diferite funcții sociale ale comunicării: formală sau informală, scrisă sau vorbită. Pronunția, vocabularul, gramatica și convențiile ortografice ale unei limbi standard sunt de asemenea definite explicit în timp ce norma mai mult sau mai pușin obligatorie pentru toți vorbitorii, totul mai puțin în cadrul comunicării formale. O limbă poate avea, de asemenea, diferențe importante în funcție de poziția socială a vorbitorilor. Clasele muncitoare vorbesc diferit față de clasele educate (atât în dialectele lor, cât și în limba standard). Poate avea, de asemenea, deosebiri între tineri și mai vârstnici, bărbați și femei sau alte grupe sociale. Tinerii și comunitățile profesionale folosesc un registru de limbaj specializat, de exemplu, jargonul avocaților, doctorilor sau aviatorilor sau limbajul străzii și argoul adolescenților. Termenul tehnic pentru un asemenea limbaj este sociolect, adică varianta socială a unei limbi.
|
