|
|
Un acces aproape neutru la clasificare este abordarea paradigmatică. Ea funcţioneză independent de referent, de definitţii, de etimologie şi de observaţie, pur şi simplu prin testare, care cuvinte se pot înlocui unele pe altele în acelaşi context. De exemplu ajută contextul "ea s-a aşezat pe....", pentru a clasifica noţiunile fotoliu, canapea, scaun, taburel, bancă ca obiecte asemănătoare(« mobilă pentru şezut »). Şi este mult mai uşor de explicat, ce este un scaun, în ce constă utilitatea lui(pentru aşezarea pe el) decât să vrei să-l defineşti exact (Câte picioare? Dacă câte?). În orice caz fiecare cultură are o reprezentare despre "instrumentul de şedere tipic", dacă este un fotoliu sau o saltea tatami, şi alte mese de stat se descriu cu menţionarea cum se deosebesc de un fotoliu "normal".De ce? Experienţele psihologice sugerează că oamenii structurează concepţia lor semantică regrupând-adunând conceptele în jurul « prototipelor semantice ».Dacă întrebaţi-rugaţi pe cineva să numească un instrument, el va fi într-un procent ridicat, un ciocan, un instrument muzical, de cele mai multe ori vioara, o cifră este foarte probabil 7...dar nu este vorba de telepatie, nici magie neagră. Nu, este pur şi simplu eficacitate semantică, căci este mai uşor să deosebeşti-distingi, decât să defineşti. Copiii încep cu prototipele precum "câine" şi "măr" descoperind apoi ce sunt animalele şi fructele prin învăţare, utilizare, dacă noţiunea X este mai aproape de "câine" sau de "măr". De aceea, la unii copii pentru o perioadă sunt pisicile câini (drăgălaşe şi cu blană), şi roşiile sunt mere (rotunde şi roşii).
|
