|
|
Но дори и да се приеме, че военните способности на НАТО са ключовият, характерен елемент, с който Алиансът може да даде принос в борбата срещу разпространението им, липсва одобрена от всички стратегия как и дали да се използва сила за предотвратяване на заплахата от ОМУ. Като цяло появата на „нови заплахи”, и в частност интервенцията в Ирак повдигнаха сериозни въпроси относно ползата и смисъла на основни понятия като предотвратяване, превантивно действие и възпиране.
|
|
|
Dacă doreşte să rămână credibilă ca instituţie de securitate, Alianţa trebuie să joace şi să fie percepută că joacă un rol în abordarea unor provocări precum proliferarea armelor de distrugere în masă (WDM). Chiar dacă suntem de acord cu ideea conform căreia capabilităţile militare ale NATO reprezintă cheia, lipseşte în continuare o nouă viziune strategică comun agreată privind modul şi oportunitatea folosirii forţei pentru a preveni ameninţările WDM, deşi aceasta ar fi reprezentat o contribuţie specifică pe care Alianţa o poate aduce la combaterea viitoarelor ameninţări WDM. Apariţia “noilor ameninţări”, în general, şi intervenţia din Irak, în particular, au ridicat întrebări serioase privind semnificaţia şi utilitatea actuală a conceptelor fundamentale, precum prevenirea, preempţiunea şi descurajarea. Acţiuni şi politici care par să nu respecte paradigmele curente, cum ar fi ceea ce în mod stereotip este deseori denumit unilateralism american, poate constitui un şoc. Dar pur şi simplu menţinerea necondiţionată a continuităţii nu reprezintă o alternativă viabilă. Actuala iniţiativă a NATO vizând îmbunătăţirea calităţii dialogului politic are o importanţă vitală. Succesul în a face NATO mai eficient din punct de vedere strategic depinde de voinţa politică a fiecăruia statele membre de a pune la dispoziţia celorlalţi aliaţi informaţii şi analize, dar depinde chiar şi mai mult de crearea unei atmosfere în care aliaţii să susţină un adevărat dialog şi nu simple monologuri.
|
